Guvernul va compensa majorarea ratei dobânzii bancare pentru beneficiarii Programului „Prima Casă” până în iulie 2023
Peste opt mii de familii, care și-au cumpărat locuințe prin Programul „Prima casă”, vor primi compensații de la Guvern pentru achitarea dobânzii lunare a creditului ipotecar în cadrul programului, ca urmare a creșterii accelerate a ratei dobânzii. În ședința de miercuri, Guvernul va aproba decizia de compensare a majorării ratei dobânzii de până la 4 puncte procentuale din suma majorării. În acest scop, în bugetul de stat pentru anul 2023 au fost prevăzuți 75 de milioane de lei.